Cat pe-aci sa fac si eu ca James Gandolfini

Puteam sa spun ca faceam ca Imperator Iulian, dar el a avut ceva si cu statul in soare si un pic de insolatie inainte de a manca pana a crapat. Pe cand JG a fost de-al meu, cu schimbat de fus orar, dolofanutz, tot tacamul. Vine omul sa-si viziteze patria muma, prietenii, una-alta, baga in matz pana nu mai poate de bucurie ca-si vede prietenii si pe urma se intoarce cu burta-n sus si crapa. Eu m-am oprit la fix, dar m-am trezit cu niste picioare umflate de nu mai puteam sa merg, abia mai puteam sa respir si transpirat tot. Am facut ce-am facut si am eliminat apa si acum merg pe jos in fiecare zi (adica de 2 zile).

21

Iunie 2009, Madrid.

Cladura mare, mon cher. Trei generatii naduseau din greu pe stradutele madrilène, urcand spre orasul vechi cu gandul la berea rece din frigiderul de acasa. Generatiile 2 si 3 gandeau mai mult, ca generatia 1, care e slaba ca un tzar, nu stim la ce se gandea. N-am mai rezistat si, loviti de gandul cel bun, ne napustim pe jumatate morti de sete intr-o carciumioara. Ma preling pe un scaun de bar si, pana sa zic ceva, trei pahare uriase si reci erau aliniate in fatza noastra si barmanul era deja cu mana pe maneta de la scula de muls berica. I-am aratat omului cu degetul (in spaniola) ce bere vroiam si pe urma ii dam cu firma-n cap: "una aqua, please, mai nene, ca asta micu nu bea bere." S-a lungit ala la fatza si am citit in ochii lui un dispretz asa de adanc, ca nici faptul ca am ras cu Hal Batran cate o bere de caciula fara sa rasuflam nu ne-a mai spalat rusinea. Am poshtit dup-aia cu tata cea de-a treia bere ca sa nu ne facem prea rau de rahat sub privirile nedumerite ale aluia mic care nu intelegea nimic din rusinea pe care o aducea familiei.

Tot Iunie 2009, Bucuresti, o saptamana mai tarziu

Locatia: carciuma, au bord de la lac, broaste, salcii, luminite, greeri. Gasca mare, baeti si fete cu care am fost la liceu, la oaste, la facultate. Oameni grei, la propriu si la figurat, cu care am trecut prin multe si cu care am impartit multul sau putinul fiecaruia. Tocmai spuneam povestea de mai sus, sub ochii uimiti ai Juniorului, care tot nu intelegea ce-I problema. Ii explic foarte serios ca varsta legala de consumat bauturi alcoolice in Romania e de 14 ani. Pretenul D., fara sa clipeasca, imi spune tandru: "Ba umflatule, de cand ai plecat multe s-au schimbat! Acum e 12." "Asa e", zic si ceilalti in cor. Si ca nu cumva Ala Micu sa creada ca facem misto, hop si ospatarul cu o bere spre el: "Serviti un Peroni?"

Nota 1: colegii de scoala ai Aluia Mic stiu acum ca in Europa varsta legala de pilit in carciuma e 12 ani


Nota 2: in Arizona, tanarul are voie sa se duca la razboi, sa poarte arma, sa omoare si sa fie omorat in numele democratiei de la varsta de 18 ani, dar nu are voie sa bea pana la 21.

Sindromul mainilor incrucisate

Voi mai tineti minte de ce isi tinea Coana Leana mainile incrucisate? Sa nu-I zboare pasarica! Asta e gluma pentru astia mai de varsta mea, ca astia tineri nici nu stiu cine e Coana Leana.

Voi stiti de ce ne tinem si noi (astia din poza) mainile incrucisate? Sa nu ne zboare pasarica! Gluma! As vrea eu sa se opreasca gluma aici, dar nu e asa. Motivul e de-a dreptul patetic, ne arata cat de tare ne-am transformat in robotei. Nu va pierdeti rabdarea ca totul are un rezon de motiv. O sa folosesc propozitii scurte sa nu va extenuez. Blonda si cu mine lucram pentru multinationale. Bravo noua! Companiile astea mari au o politica foarte stricta impotriva hartuielii sexuale (si a glumelor, as putea spune, dar asta e alta poveste). Daca eu stau mai aproape de 1 m de cineva, cineva-ul ala (sau aia) imi poate spune ca-I intru in spatiul personal si sa ma dau la o parte. Si ma dau, e spatiul lui, ce sa fac (de aia la cozile din America nu se face gramada, ci sint asa, mai rarute – cand vine cate un om de ordine la coada si zice: “mai strangeti-va, baaaa, sa intre si aia de dupa strada”, ne uitam toti speriati: oare cat avem voie sa ne apropiem de bizonul din fatza fara sa muga cum ca-i luam spatiul?). Daca te dai mai aproape de o femeie, poate sa zica ca o abuzezi, daca te holbezi ca marlanul, daca o si atingi, cheama politia, daca nu vorbesti in cuvinte simple te poate acuza de atac verbal, daca faci o gluma anunta dracu’ la sfarsit ca ai facut o gluma ca altfel te iau astia in serios si pe urma cica faci misto de ei. Daca, printr-o intamplare, stai aproape de o persoana (nu conteaza sexul), tine-ti dracului labele si picioarele acasa (vezi cazul Larry Craig) ca te prinde vreunul in poza si te da si la nevasta si la sef si la personal. Noua (nu stiu daca si doamnei de langa mine, dar se pare ca si ei) ni s-a spus de atatea ori chestia asta, si atatea hartii am semnat cum ca nu ne futem vecina de cubicul (la mine oricum e greu, ca are 200 de kile si nu are nici un fir de par pe cap; ca e barbat asta nu conteaza in societatea moderna americana), incat am inceput sa aplicam inconstient cele invatate si in viata de zi cu zi. Acuma, doar nu era sa stau in poza calare pe colega doar ca sa arat ca sint relaxat, dar un deget in nas tot puteam sa-mi bag si puteam sa invart si niste bilute ca sa ma dau cool. Ca o paranteza, noi cand eram mici aveam gluma aia cum ca cand doi tineri se iubesc nu conteaza sexul; i-am spus-o lui Ala Micu’ si parca m-am izbit de un zid: in loc de gluma el a luat-o drept o afirmatie si nu intelegea de ce ma rad pe mine.

High Life – la propriu

Surpriza mea pentru partenerii de calatorie a fost inchirierea unui apartament duplex in Madrid. Surpriza Madridului pentru mine a fost ca apartamentul era la etajul 5 fara lift si duplexul era de fapt un pod impartit (cu mult cap si bun gust, jos palaria) in doua nivele. Eram pe acoperis, aveam terasa cu gratar si o baie afara, bucatarie perfect utilata, o scara interioara si 3 dormitoare sub acoperis. Bunicul, obosit obosit, dar se mai cerea noaptea la pipilca si noi (care dormeam sub acoperisul de sus) auzeam: “Poc! Pleosc! Clant! Pizda ma-tii de acoperis, iar m-am dat cu capul de grinda si mi-au cazut dintisorii. La 73 de ani am ajuns sa dorm in pod!” Oricum, dupa 3 zile de stat in cartierul ala ne stia si doamna de la carne, si meseriasul de la pescarie si, mai ales, pakistanezul ala simpatic de la bere care cum ne vedea ne saluta voios: “bineee, bineee, cinci” Pentru ca dialogurile baietilor Popescu erau cam asa: “Hai, ba, Bunicule, nu mai bea atata bere.” “Binebinebine, toaca-l pe tac-tu, nu pe mine, da-mi, domne, cinci litri de bere, ca ma usuc.” Si arata cu destul la bere si 5 degete. N-ai nevoie de ghid de conversatie sa intelegi ce vroia, dar simpaticul ala a auzit de atatea ori pe zi chestia cu binebinebine, cinci litri ca a invat-o. Cred ca tare ne-a mai dus lipsa cand am plecat! Si eu cred ca am plecat prea repede, daca vindeam sticlele mai ciupeam o zi.

Greu de crezut, dar ...

... a inceput sa-mi placa sa ma duc in Romania. Poate pentru ca stiu ca nu stau mult, ca am unde sa ma intorc, nu stiu. Dar imi place sa ma intalnesc cu prietenii, abia astept sa ma duc anul viitor sa ne intalnim iar. De cand s-a prapadit mama a devenit un fel de traditie sa ne stangem la carciuma si sa ne mai povestim ce facem. Si asa de tare ma bucur cand vad ca toti sunt la casa lor, au copii, mai mari, mai mici, care la gradinita, care la facultate, care la liceu, cu probleme, cu bucurii, viata de familie normala, cum ar zice Bunicul. Sa citez din D. ca din clasici: ”Ba, a trebuit sa moara ma-ta, pardon, doamna mama ta, ca sa-ti misti curul pana in Romania si sa ne mai vedem si noi!”. Da, a trebuit!

Comando

Apropos de parcarea cu miros de pipi, era un anunt mare langa izvor -- “rugam nu spalati masina”. A trebuit sa-I explic lui Ala Micu’ cum ca in Romania un simplu firicel de apa e suficient sa provoace o coada intreaga de masini pentru ca fiecare sofer vrea sa-si spele “putin” parbrizul. Am vazut in ochii lui ca n-a inteles, dar a doua zi cand am parcat cu Bunicul si am oprit la marginea unui parau jucaus, s-a lamurit. In primele 10 de secunde dupa ce ne-am dat jos din masina a aparut o galetusa, o sticla de 2 litri, un buretel trecut prin multe si o piele de caprioara jerpelita, si da-I si freaca, da-I si spala, sterge si da-I luciu. Norocul nostru ca n-aveam ulei la noi, ca altfel suiam masina pe doua cataroaie si schimbam si uleiul. Asa cum barbatii adevarati merg “comando”, adica fara chiloti, sa fie oricand gata, asa si Mon Perica, tot comando, cum da de apa, cum scoate galetica.

Omul cu care nu te plictisesti niciodata

In Romania, in 2 zile de mers cu masina am avut mai multe aventuri decat in 10 zile de Spania. Si nu stiu cum, dar de astea ne aducem aminte si radem de ne prapadim. Povestile incep cam asa: “Mai tii minte cand eram in Zaragoza si era pustiu de ziceai ca au murit toti si ne plimbam prin piata si … haaa haa aaah, dar de Bunicu’ cum facea el Formula 1 cu aia de la MAI pe Dealul Negru si cand era sa calce cocosul ala futacios din Targu Jiu mai stii?”

Mancat de gogosi la botul portbagajului, concurs de pipi la cotul paduricii, baut ‘apa de apa’ de la izvor, curse de masini pe dealuri, borat pe sestache pe toata perna din spate de la atatea serpentine luate cu 100 pe ora (de unde si reprosul parintesc “nu mai conduce, ba, ca dupa mort, ca uite asta micu’, nu e obisnuit cu un sofer adevarat”), cazut in extaz la frumusetea Vaii Jiului si inspirat aer tare de parcare cu miros de pipi, ajuns pe un picior de plai in Parang, pe o gura de rai in Retezat (la poale, ca atata mai poate burta noastra), cules de flori de soc, mancat fragi de pe marginea drumului.

Asta imi aduce aminte de vacanta dn 2002, in Boston, cu Bunicutza in scaunul cu rotile. Bunicul, pieton, dar asta nu l-a impiedicat sa faca curse cu Bunica in scaun pe strazile in panta din Boston. Mama tipa ca din gura de sarpe, agitandu-si bastonul: "Lasa-ma, neno'ocitule, ca te omo'!" Si Bunicul: "Taci, Fa, ca-ti dau drumu' la vale!".