High Life – la propriu

Surpriza mea pentru partenerii de calatorie a fost inchirierea unui apartament duplex in Madrid. Surpriza Madridului pentru mine a fost ca apartamentul era la etajul 5 fara lift si duplexul era de fapt un pod impartit (cu mult cap si bun gust, jos palaria) in doua nivele. Eram pe acoperis, aveam terasa cu gratar si o baie afara, bucatarie perfect utilata, o scara interioara si 3 dormitoare sub acoperis. Bunicul, obosit obosit, dar se mai cerea noaptea la pipilca si noi (care dormeam sub acoperisul de sus) auzeam: “Poc! Pleosc! Clant! Pizda ma-tii de acoperis, iar m-am dat cu capul de grinda si mi-au cazut dintisorii. La 73 de ani am ajuns sa dorm in pod!” Oricum, dupa 3 zile de stat in cartierul ala ne stia si doamna de la carne, si meseriasul de la pescarie si, mai ales, pakistanezul ala simpatic de la bere care cum ne vedea ne saluta voios: “bineee, bineee, cinci” Pentru ca dialogurile baietilor Popescu erau cam asa: “Hai, ba, Bunicule, nu mai bea atata bere.” “Binebinebine, toaca-l pe tac-tu, nu pe mine, da-mi, domne, cinci litri de bere, ca ma usuc.” Si arata cu destul la bere si 5 degete. N-ai nevoie de ghid de conversatie sa intelegi ce vroia, dar simpaticul ala a auzit de atatea ori pe zi chestia cu binebinebine, cinci litri ca a invat-o. Cred ca tare ne-a mai dus lipsa cand am plecat! Si eu cred ca am plecat prea repede, daca vindeam sticlele mai ciupeam o zi.