Ganduri de Craciun

Se apropie Craciunul, primul Craciun fara Mama in ultimii zece ani, si ma napadesc amintirile.

Nu pot sa uit cum, toamna dupa toamna, intra pe usa, obosita, tracasata, amortita de ultimele 12 ore de zbor (am zburat si eu cu acelasi avion, pe acceasi ruta si este cumplit), cu emotiile trecerii prin vama a in jur de 20 litri de bautura si a unui frigider cu papita pentru puii ei (sa se mai intremeze putin, saracii), intra pe usa, deci, se aseza pe “scaunul de Bunica”, zambea cald, toata bunatatea lumii era in zambetul ei, si spunea: “Am ajuns ACASA!”. Si in momentul acela toate durerile, supararile si mizeriile erau uitate.

Si cand se apropia Craciunul, ce mai freamat, ce mai zbucium! Si sosea primul e-mail de la Bunicutza: “Stefane, mama, am nevoie de x felicitari, de 2x timbre, de plicuri, asta e lista! Ce scriem? Cand mergem sa le luam?” Liste cu mancaruri, liste cu cadouri, sopoteli pe la colturi, mirosuri pe are le simti doar data pe an, retete schimbate de pe o coasta pe alta a Americii, de pe un continent pe altul, tu cum faci aia, ce mate pui, de unde iei matze, auzi draga, au matze pe ebay, aia cum, ailalta in ce fel si tot asa ...

Dragilor, anul acesta si in cei ce vor veni, imbratisati-va parintii de sunt langa voi si, cu pietate, sarutati-le mana si urati-le si din tot sufletul La Multi Ani si un Craciun Feircit.

Romania, partea doua

Cum prea bine zicea batranul Cicero, "ubi bene, ibi patria", adica "Unde-i bine, acolo este patria" sau cum zic americanii (a caror cultura beton, stim cu totii, poate fi comparata cu cea din Imperiul Roman), “my home is where I hang my hat”, adica “casa mea e acolo unde-mi pun palaria-n cui”.

Ce pot sa zic? M-am plimbat prin Bucurestiul vechi, asa cum mi-l aduc eu aminte (din timpul liceului si a facultatii, cand Lipscanii bubuiau de activitate, se vindeau blugi si Kent si ciunga), am fost pe Calea Victoriei in partea de jos, pe Lipscani, Gabroveni, pe Covaci, pe la Curtea Veche si m-a durut sufletul. Bucurestii au un farmec aparte pe care 45 de ani de communism si 18 ani de jaf sistematic n-au putut inca sa-l distruga, desi incearca din toate puterile. S-ar putea face un turism din centrul istoric de ne-ar invidia Vestul! Si cand colo totul e pustiu, dezolant, in consignatiile de pe Covaci abia intra cate un musteriu pe zi, de te miri cum pot sa-si plateasca chiria. Iar la Bizonul pe Lipscani, aceeasi vanzatoare plictisita de acum 20 de ani! Acum 20 de ani se incalzea iarna la soba cu lemne, acum avea un incalzitor electric. Progres, nu gluma! Am avut o senzatie de back in time, radeam ca prostul de unul singur! In Romania nu s-a auzit de donatii, de caritate, filantropie, nimic? Bogatasii Romaniei se lupta in masini , case, isi cumpara neveste si barci. Dar dupa ce crapa nu-si mai aduce nimeni aminte de ei si de barca lor. Daca cu pretul unei masini ar renova o cladire de pe Lipscani si ar pune o placuta cu numele lor, peste 10 de ani ar trece lumea pe acolo si ar zice: "Brava, mai Nea Cutare! Ai facut ceva pentru Bucurestiul asta!". Atata vreme cat televiziunile dau in direct chilotii copilei aleaia cumparate de Tataitza cel cu parul alb (cum l-o fi chemand?) si atata vreme cat in ziare pe prima pagina sunt citate din Jiji, vai de fundul tarisoarei asteia! Se pare ca romanii au luat ce-a fost mai rau din democratie si au interpretat cum au vrut economia de piata iar oamenii de rand au ripostat acum ca si pe vremea lui Ceausescu prin glume, mistouri si indiferenta.

Blocuri, hoteluri, Universitatea sint toate niste uriase reclame. Pe cladirea Universitatii, deasupra ceasului, troneaza o reclama cat cladirea de mare la Sampon impotriva Matretei. Unirea, Cocorul sunt imbracate in reclame. Peste tot se vinde ceva. Casinouri, case de amanet, case de schimb, banci sunt la fiecare pas. Carciumi si magazine cu nume si renume acum sint Casinouri, McDonalds sau KFC. Pe Calea Victoriei colt cu Kogalniceanu, vis-s-vis de Romarta Copiilor era un magazine de pescarie: acum e un KFC. Tot KFC e si fostul magazin de produse vanatoresti de la Romana. O fi progres? Se pare ca facutul cumparaturilor s-a mutat spre hypermarket-uri. A aparut Cora, ca un Wal-Mart European, cumperi ce vrei intr-un singur loc.

.....

Prin zburdalnicia sortii am ajuns sa stau intr-una din cele mai bogate zone din America. In weekend vecinii isi scot Bentley-urile, Ferrari-urile, Lamborghini-urile si alte masinute exotice la plimbare, se imbraca Western style si se fatzie prin oras sa se arate la lume. BMW, Mercedes si Audi sint masinile lor de zi cu zi. In Romania insa, ceea ce este considerat masina exotica aici, este masina de zi de zi in Bucuresti. Ma uitam stupefiat cum un Bentley facea slalom printre gropi si cum un Ferrari urla din toti cilindrii lui stand in trafic bara la bara. Sfidare sau show off? Amandoua, cred.

.....

Romania ar putea trai din turism si s-o duca mai bine ca elvetienii. Dar nu vrea! Am fost aici la schi in niste statiuni obscure cu niste partii de tot rasul comparate cu Poiana Brasov sau cu Sinaia. Dar ce reclama la ele! Dar ce echipamente, ce lumini, ce masini de facut zapada! Partia de maxima dificultate de la Sunrise Arizona (da, da, in Arizona se schiaza, si nu in desert cum ar putea crede necunoscatorii, ci chiar in munti) e cam ca la Clabucet.

Am fost in Romania (partea 1) ...

... si am avut parte de toata gama de experiente pe care pana acum le citeam in ziar la rubrica "Ce au patit vizitatorii straini in Romania" si radeam in sinea mea de ei si spuneam: "Ce alintati!".

Dar dupa ce a trebuit sa dau spaga la vama 100 de dolari ca sa intru in tzara, asa de kiki, ca aveam pasaport american si 2 geamantane de lucruri de dat la tara de pomana (mai era si o geanta cu electronice, dar asta e alta poveste), dupa ce la BCR (cand am vrut sa schimb niste bani) una m-a facut mincinos ca cica nu am decat carnet de sofer in US si n-am buletin de America, sefa ei mi-a declarat cu scarba ca ala nici macar carnet de sofer nu e, ci permis de sedere temporara (Doamne, si se uita la mine cu un dispret suveran, ca stie ea mai bine), si sefa sefei mi-a spus clar ca face ceva pe pasaportul meu american, ca nu poate sa-l bage in baza de date, si ca ce vina are ea ca mi-a expirat pasaportul romanesc, sa ma duc sa schimb bani la o casa de schimb, ca aia schimba la "oricine", dupa ce am avut de lucrat cu niste meseriasi care mai mult nu au venit si pana la urma si-au bagat picioarele si ne-au lasat balta, dupa ce am facut 5 km in 1 ora jumate prin Bucuresti in 101, dupa ce am vrut sa iau un taxi si am fost refuzat pentru ca domnul sofer n-avea chef, am avut brusc un dor cumplit de America asta asa nenorocita cum e ea si m-am carat invartindu-ma, insotit la vama de privirile banuitoare ale vamesilor care se intrebau ce dracu' am avut eu de facut o saptamana in Romania si cu mine jurandu-ma ca mai calc in Romania peste alti 10 ani.

…….

Atunci cand la marele Magazin Cora nu mi-a fost acceptat Master Card-ul pentru ca nu avea PIN si cand mi s-a explicat ca ei nu accepta carduri emise de una din bancile “alea” care nu cer PIN (intamplator cea mai mare banca din lume) mi s-a parut ceva aproape normal si cand am realizat ca tutele alea de la raionul de electrocasnice nu aveau habar de ce vindeau, dar in schimb aveau chiloti cu shnuruletz in cur si tatuaje pe care le aratau cu darnicie la toti clienti, mi-au devenit chiar simpatice.

Ce alintat am devenit si eu!

Si cand vamesul american mi-a confiscat carnatii de Plescoi, o bucatica de pastrama uscata cu urme de muscaturi si doua cepe rosii de apa am simtit asa un drag de el, ca mi-a venit sa-l pup! Eram acasa!



Fie painea cat de rea
tot mai buna-n tara mea
U S A