Secretul Sepcutzei Negre

Am primit acum 2 ani o sapca neagra, Michael Schumacher Champion 2003, originala de la mama ei. E fala colectiei mele de sepci. Buun. De 2 ani o port la munca cel putin o data pe saptamana si nimeni n-a zis nimic. Pana cand m-am prins ca unu, astia nu stiu cine e Michael Schumacher si doi, e un Schumacher vanzator de masini in Arizona asta unde stau eu si toata lumea credea ca am sapca de la el, data pe gratis la vreun promo. Umilitor. Am trecut peste asta si mi-am ridicat singur moralul purtand sapca in Europa si bucurandu-ma de privirile invidioase ale concetatenilor. Pe urma am stat si m-am uitat cum se uita baetii din Romania la tata care poarta cu multa mandrie un tricou cu Boldin. Cum care Boldin? Defenderul de la Cardinals, echipa oraseneasca de fotbal din Arizona. Aha, deci asa merge. Voi (Europenii) nu stiti nimic de la noi, noi sintem tufa in ce-i la voi. Oricum, daca vedeti pe strada un batranel simpatic si adus de spate purtand un tricou urias rosu cu numarul 81, sa stiti ca-i Tatal meu.

De prin aeroporturi adunate si inapoi la lume date

Pe Heathrow, la controalele de securitate, te cauta aia si-ntre destele de la picioare – sint mult mai severi ca americanii, dar la fel de tampiti.

Poti sa cumperi orice in dolari fara sa schimbi mai intai la Biroul de Schimb. Mai salvezi ceva la cursul de schimb, plus ca nu ramai cu maruntis.

Pe romani ii recunosti usor, sint inconjurati de niste bagaje de mana atat de mari incat orice alt calator cat de cat civilizat s-ar face mic de rusine, dar ei sint suparati ca nu pot lua decat atata si ca de ce aia de la linia aeriana fac gat.

Ma uitam la cei de la British Airways care faceau imbarcarea: aveau un sictir maret cand dadeau drumul celor cu pasapoarte romanesti, cu un “Du-te” bagat in coltul gurii la marea scarba. Ala Micu’ si cu mine, calatorind cu pasapoarte americane, am avut parte de un amabil “Poftiti, va rog” care, cel putin pe mine, m-a facut sa ma simt, daca nu prost, cel putin stanjenit si solidar cu compatriotii mei cei cocosati de bagaje.

• Un conflict de sentimente care m-a accompaniat tot sejurul meu. Pe de o parte romanul din mine care suferea pentru felul in care erau tratati compatriotii si pe de alta parte americanul care privea superior la micile lor probleme si zbateri si se bucura ca este sub protectia Vulturului.
  
  

La Baneasa inghesuiala, cozi uriase la cechin, in forma de gramada. Pe langa cei optzeci la suta care stau in ordine mai sint ceilalti care sint destepti si smecheri si se baga prin fatza. De ce s-or grabi, nu stiu, ca oricum toti ajungem in avion si toti stam si asteptam in aceeasi sala de asteptare neaerisita sa vina sa ne ia autobuzele. Cred ca unii au, asa, o superstitie, ca daca nu o iau cuiva iainte la o coada nu le merge bine in ziua aia. Oricum, mi-a placut Shop-ul din Baneasa, se zugravea, dar era deschis, si daca intrai riscai sa capeti niste stropi de vopsea pe hainele tale cele mai bune. Asta am remarcat imediat, toata lumea foarte bine imbracata, te duci la avion cu cele mai bune straie ale tale, ca sa se vada ca ai.

Dilema lui Nea Fane

Unde sa ne facem vacanta anul asta?

In Romania, asta e clar, sa-l vedem pe Mon Perica, dar cat poti sa stai in Romania? Dupa ce calatoresc zece mii de milisoare pana in Europa, nu e pacat sa stau pironit intr-un singur loc? Ba da, mi-am zis eu si m-am apucat de facut itinerarii prin Europa. Ce-i vine romanului mai la indemana cand zice Europa? Italia, bineinteles, ca toti avem ceva de Badea Cartan in noi.

Dupa ce am facut planuri vreo 3 saptamani, dupa ce aproape am rezervat case, vile, camere prin Golful Napoli si pe una din cele 7 coline, dupa ce am anuntat de planuri pe toti prietenii din US si Romania, am inceput sa primesc raspunsuri si sfaturi. Toate aveau un numitor comun: nu te duce in Italia ca te bat macaronarii! Primul gand a fost sa ignor sfaturile si sa ma duc ca American si sa vorbesc englezeste tot drumul. Idee relative buna, dar ce avea 2 cusururi: 1. nici Americanii nu sint prea iubiti acolo si 2. cand te calca unul pe picior primele cuvinte care-ti ies din gura sint: “casca ochii-n pizda ma-tii de bou chior!”, vorbe dulci ce nu au nimic comun cu engleza si care te dau de gol imdediat.

Si asa am ajuns in Spania, cu Barcelona cap de lista, urmata de Madrid si Sevilla. Detaliile itinerariului mi-au fost lasate discret pe cap, Mon Perica zicand sa hotarasca Ala Micu’ si Ala Micu’ zicand neaos ca-si baga pula-n ea de programare ca l-am confuzat destul cu Italia, apoi Spania, un pic de Germanie si Romania pe deasupra. El vrea la Londra si-n Irlanda, dar daca nu se poate atunci ne face un hatâr si merge cu noi in Spania. De ce nu trebuia sa fac si eu astfel de hatâruri cand aveam 16 ani?!?

Pana la urma am decis: 4 zile Barcelona, 1 zi Zaragoza, 4 zile Madrid. De la Barcelona la Madrid cu masina inchiriata, dormit o noapte in Zaragoza. In Barcelona stat in oras 4 zile, in Madrid mers in fiecare zi in alta parte, Toledo, Segovia, El Escorial. Ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ se va vedea mai jos.

E-mail trimis de mine Simonei T.

Tocmai am citit post-ul cu Vive la Frans al Simonei Tache. Aceeasi senzatie bizara am avut-o si eu in Spania, in excursie, cand toti mergeau absolut regulamentar. In Romania eu nu am condus nici inainte de a pleca (in State) si nici acum - nu am curajul, sint un fletz, recunosc, dar un fletz cu instinct de supravietuire. In Bucuresti conduce tatal meu, care la cei 73 de ani ai lui stie precis ca in Codul rutier sint numai sugestii pentru incepatori. Fiul meu a fost convins ca liniile de tramvai sunt de fapt benzi de circulatie speciale pentru cei grabiti. Nu prea intelegea el de ce tramvaiele incurca autoturismele, dar a pus-o pe seama faptului ca in Europa nu prea au cum sa largeasca strazile si fac si ei ce pot si isi impart calea de rulare si ia uite domnule ce bine se inteleg. N-am vrut sa-i stric inima!
Dar nu de asta iti scriu.
Iti scriu pentru ca am avut niste experiente placute incercand sa rezolv cu niste acte. Toata lumea se intrece sa povesteasca ce groaznic a fost in Bucuresti, ce oameni, ce functionari, vai ce rau e si ce bine e la noi in Emigrania noastra. Am venit si eu cu parerile mele preconcepute, cu capsa pusa gata sa ma cert cu aia de la vama care sigur mi-ar fi cerut spaga, cu discursuri pregatite sa le explic celor de la evidenta populatiei si de la pasapoarte ce bine e Dincolo si ce expeditivi sint ailalti. Si mi s-a luat placerea de a suferi si de ma simti victima si persecutat!
Prin Vama la Otopeni am trecut fara sa ma intrebe nimeni nimic si la Evidenta Populatiei la Sectorul 2 am gasit o sefa care mi-a dat clasa! M-a topit Madam Popescu (asemanarea de nume este pur intamplatoare)! M-a ascultat, m-a descurcat, mi-a explicat ce-mi trebuie si de ce, fara ezitari, profesional si la obiect. Pe urma totul a parut o joaca. In Iorga la fel - un baiat amabil, dragut, CALM (cu tot balamucul de acolo) si care stia ce face. Am rezolvat intr-o saptamana o problema pentru care se asteapta aproape 1 an in Arizona daca o incepi pe filiera cu consulatul si cu actele prin posta.

Acum sa nu crezi ca m-am pravalit in extaz in fata unei Romanii pe care nu am mai vazut-o de multi, tare multi ani. Am fost la carciuma la Riviera (undeva in parcul 23 August) si ne-au furat chelnerii la nota de plata intr-un stil absolut barbar. Au reusit sa-i nauceasca pana si pe prietenii mei care sint oameni trecuti prin multe si cu multa Romanian Experience. Pe urma au facut gasca (chelnerii, nu prietenii) si erau sa ne si bata cum ca de ce ne-am prins. Eram acolo 14 oameni, cu neveste, cu copii, cu catel, cu purcel, facultati si doctorate de se inclina carciuma intr-o parte, unul singur dintre noi avea mai multe zile de vacanta decat aveau aia 3 chelneri de scoala si stateam si ii ascultam pe aia cum ne abuzau verbal si ne faceau de rahat. Bineintels ca responsabilul tocmai era in vacanta, asa ca nu am avut cui ne plange si ne-am retras demni in superioritatea noastra intelectuala.

Dar in general mi-a placut, am mancat rosii cu telemea de oaie pana am pocnit, am gasit fructe cu gust si mezeluri din carne. Am avut satisfactia sa-l vad pe fitzosul ala mic si slabanog al meu (la toti cei 16 ani ai lui) mancand pana obosea dand din falci si pe urma luand-o de la capat.

Scuzati de e-mailul prea lung, pauza s-a terminat, ma duc sa bag capul la fund.
Cu stima,
S. P.