21

Iunie 2009, Madrid.

Cladura mare, mon cher. Trei generatii naduseau din greu pe stradutele madrilène, urcand spre orasul vechi cu gandul la berea rece din frigiderul de acasa. Generatiile 2 si 3 gandeau mai mult, ca generatia 1, care e slaba ca un tzar, nu stim la ce se gandea. N-am mai rezistat si, loviti de gandul cel bun, ne napustim pe jumatate morti de sete intr-o carciumioara. Ma preling pe un scaun de bar si, pana sa zic ceva, trei pahare uriase si reci erau aliniate in fatza noastra si barmanul era deja cu mana pe maneta de la scula de muls berica. I-am aratat omului cu degetul (in spaniola) ce bere vroiam si pe urma ii dam cu firma-n cap: "una aqua, please, mai nene, ca asta micu nu bea bere." S-a lungit ala la fatza si am citit in ochii lui un dispretz asa de adanc, ca nici faptul ca am ras cu Hal Batran cate o bere de caciula fara sa rasuflam nu ne-a mai spalat rusinea. Am poshtit dup-aia cu tata cea de-a treia bere ca sa nu ne facem prea rau de rahat sub privirile nedumerite ale aluia mic care nu intelegea nimic din rusinea pe care o aducea familiei.

Tot Iunie 2009, Bucuresti, o saptamana mai tarziu

Locatia: carciuma, au bord de la lac, broaste, salcii, luminite, greeri. Gasca mare, baeti si fete cu care am fost la liceu, la oaste, la facultate. Oameni grei, la propriu si la figurat, cu care am trecut prin multe si cu care am impartit multul sau putinul fiecaruia. Tocmai spuneam povestea de mai sus, sub ochii uimiti ai Juniorului, care tot nu intelegea ce-I problema. Ii explic foarte serios ca varsta legala de consumat bauturi alcoolice in Romania e de 14 ani. Pretenul D., fara sa clipeasca, imi spune tandru: "Ba umflatule, de cand ai plecat multe s-au schimbat! Acum e 12." "Asa e", zic si ceilalti in cor. Si ca nu cumva Ala Micu sa creada ca facem misto, hop si ospatarul cu o bere spre el: "Serviti un Peroni?"

Nota 1: colegii de scoala ai Aluia Mic stiu acum ca in Europa varsta legala de pilit in carciuma e 12 ani


Nota 2: in Arizona, tanarul are voie sa se duca la razboi, sa poarte arma, sa omoare si sa fie omorat in numele democratiei de la varsta de 18 ani, dar nu are voie sa bea pana la 21.

Sindromul mainilor incrucisate

Voi mai tineti minte de ce isi tinea Coana Leana mainile incrucisate? Sa nu-I zboare pasarica! Asta e gluma pentru astia mai de varsta mea, ca astia tineri nici nu stiu cine e Coana Leana.

Voi stiti de ce ne tinem si noi (astia din poza) mainile incrucisate? Sa nu ne zboare pasarica! Gluma! As vrea eu sa se opreasca gluma aici, dar nu e asa. Motivul e de-a dreptul patetic, ne arata cat de tare ne-am transformat in robotei. Nu va pierdeti rabdarea ca totul are un rezon de motiv. O sa folosesc propozitii scurte sa nu va extenuez. Blonda si cu mine lucram pentru multinationale. Bravo noua! Companiile astea mari au o politica foarte stricta impotriva hartuielii sexuale (si a glumelor, as putea spune, dar asta e alta poveste). Daca eu stau mai aproape de 1 m de cineva, cineva-ul ala (sau aia) imi poate spune ca-I intru in spatiul personal si sa ma dau la o parte. Si ma dau, e spatiul lui, ce sa fac (de aia la cozile din America nu se face gramada, ci sint asa, mai rarute – cand vine cate un om de ordine la coada si zice: “mai strangeti-va, baaaa, sa intre si aia de dupa strada”, ne uitam toti speriati: oare cat avem voie sa ne apropiem de bizonul din fatza fara sa muga cum ca-i luam spatiul?). Daca te dai mai aproape de o femeie, poate sa zica ca o abuzezi, daca te holbezi ca marlanul, daca o si atingi, cheama politia, daca nu vorbesti in cuvinte simple te poate acuza de atac verbal, daca faci o gluma anunta dracu’ la sfarsit ca ai facut o gluma ca altfel te iau astia in serios si pe urma cica faci misto de ei. Daca, printr-o intamplare, stai aproape de o persoana (nu conteaza sexul), tine-ti dracului labele si picioarele acasa (vezi cazul Larry Craig) ca te prinde vreunul in poza si te da si la nevasta si la sef si la personal. Noua (nu stiu daca si doamnei de langa mine, dar se pare ca si ei) ni s-a spus de atatea ori chestia asta, si atatea hartii am semnat cum ca nu ne futem vecina de cubicul (la mine oricum e greu, ca are 200 de kile si nu are nici un fir de par pe cap; ca e barbat asta nu conteaza in societatea moderna americana), incat am inceput sa aplicam inconstient cele invatate si in viata de zi cu zi. Acuma, doar nu era sa stau in poza calare pe colega doar ca sa arat ca sint relaxat, dar un deget in nas tot puteam sa-mi bag si puteam sa invart si niste bilute ca sa ma dau cool. Ca o paranteza, noi cand eram mici aveam gluma aia cum ca cand doi tineri se iubesc nu conteaza sexul; i-am spus-o lui Ala Micu’ si parca m-am izbit de un zid: in loc de gluma el a luat-o drept o afirmatie si nu intelegea de ce ma rad pe mine.

High Life – la propriu

Surpriza mea pentru partenerii de calatorie a fost inchirierea unui apartament duplex in Madrid. Surpriza Madridului pentru mine a fost ca apartamentul era la etajul 5 fara lift si duplexul era de fapt un pod impartit (cu mult cap si bun gust, jos palaria) in doua nivele. Eram pe acoperis, aveam terasa cu gratar si o baie afara, bucatarie perfect utilata, o scara interioara si 3 dormitoare sub acoperis. Bunicul, obosit obosit, dar se mai cerea noaptea la pipilca si noi (care dormeam sub acoperisul de sus) auzeam: “Poc! Pleosc! Clant! Pizda ma-tii de acoperis, iar m-am dat cu capul de grinda si mi-au cazut dintisorii. La 73 de ani am ajuns sa dorm in pod!” Oricum, dupa 3 zile de stat in cartierul ala ne stia si doamna de la carne, si meseriasul de la pescarie si, mai ales, pakistanezul ala simpatic de la bere care cum ne vedea ne saluta voios: “bineee, bineee, cinci” Pentru ca dialogurile baietilor Popescu erau cam asa: “Hai, ba, Bunicule, nu mai bea atata bere.” “Binebinebine, toaca-l pe tac-tu, nu pe mine, da-mi, domne, cinci litri de bere, ca ma usuc.” Si arata cu destul la bere si 5 degete. N-ai nevoie de ghid de conversatie sa intelegi ce vroia, dar simpaticul ala a auzit de atatea ori pe zi chestia cu binebinebine, cinci litri ca a invat-o. Cred ca tare ne-a mai dus lipsa cand am plecat! Si eu cred ca am plecat prea repede, daca vindeam sticlele mai ciupeam o zi.

Greu de crezut, dar ...

... a inceput sa-mi placa sa ma duc in Romania. Poate pentru ca stiu ca nu stau mult, ca am unde sa ma intorc, nu stiu. Dar imi place sa ma intalnesc cu prietenii, abia astept sa ma duc anul viitor sa ne intalnim iar. De cand s-a prapadit mama a devenit un fel de traditie sa ne stangem la carciuma si sa ne mai povestim ce facem. Si asa de tare ma bucur cand vad ca toti sunt la casa lor, au copii, mai mari, mai mici, care la gradinita, care la facultate, care la liceu, cu probleme, cu bucurii, viata de familie normala, cum ar zice Bunicul. Sa citez din D. ca din clasici: ”Ba, a trebuit sa moara ma-ta, pardon, doamna mama ta, ca sa-ti misti curul pana in Romania si sa ne mai vedem si noi!”. Da, a trebuit!

Comando

Apropos de parcarea cu miros de pipi, era un anunt mare langa izvor -- “rugam nu spalati masina”. A trebuit sa-I explic lui Ala Micu’ cum ca in Romania un simplu firicel de apa e suficient sa provoace o coada intreaga de masini pentru ca fiecare sofer vrea sa-si spele “putin” parbrizul. Am vazut in ochii lui ca n-a inteles, dar a doua zi cand am parcat cu Bunicul si am oprit la marginea unui parau jucaus, s-a lamurit. In primele 10 de secunde dupa ce ne-am dat jos din masina a aparut o galetusa, o sticla de 2 litri, un buretel trecut prin multe si o piele de caprioara jerpelita, si da-I si freaca, da-I si spala, sterge si da-I luciu. Norocul nostru ca n-aveam ulei la noi, ca altfel suiam masina pe doua cataroaie si schimbam si uleiul. Asa cum barbatii adevarati merg “comando”, adica fara chiloti, sa fie oricand gata, asa si Mon Perica, tot comando, cum da de apa, cum scoate galetica.

Omul cu care nu te plictisesti niciodata

In Romania, in 2 zile de mers cu masina am avut mai multe aventuri decat in 10 zile de Spania. Si nu stiu cum, dar de astea ne aducem aminte si radem de ne prapadim. Povestile incep cam asa: “Mai tii minte cand eram in Zaragoza si era pustiu de ziceai ca au murit toti si ne plimbam prin piata si … haaa haa aaah, dar de Bunicu’ cum facea el Formula 1 cu aia de la MAI pe Dealul Negru si cand era sa calce cocosul ala futacios din Targu Jiu mai stii?”

Mancat de gogosi la botul portbagajului, concurs de pipi la cotul paduricii, baut ‘apa de apa’ de la izvor, curse de masini pe dealuri, borat pe sestache pe toata perna din spate de la atatea serpentine luate cu 100 pe ora (de unde si reprosul parintesc “nu mai conduce, ba, ca dupa mort, ca uite asta micu’, nu e obisnuit cu un sofer adevarat”), cazut in extaz la frumusetea Vaii Jiului si inspirat aer tare de parcare cu miros de pipi, ajuns pe un picior de plai in Parang, pe o gura de rai in Retezat (la poale, ca atata mai poate burta noastra), cules de flori de soc, mancat fragi de pe marginea drumului.

Asta imi aduce aminte de vacanta dn 2002, in Boston, cu Bunicutza in scaunul cu rotile. Bunicul, pieton, dar asta nu l-a impiedicat sa faca curse cu Bunica in scaun pe strazile in panta din Boston. Mama tipa ca din gura de sarpe, agitandu-si bastonul: "Lasa-ma, neno'ocitule, ca te omo'!" Si Bunicul: "Taci, Fa, ca-ti dau drumu' la vale!".

Oltean din Zaragoza

Jumate din zaragozeni (sau zaragozani) sint romani. Barmanita era din Craiova, cameristele oltence si ele, baietii care reparau ceva, constructorii din centru, vanzatoarea de la mezelarie (cu ocazia asta am aflat si noi ce bagam in gura) tot romani si ei. A fost o surpriza. Dupa o dupa amiaza petrecuta in Zaragoza, incepeam dialogul intreband daca sint romani – era mai simplu si, de multe ori, ajuta.

C4, mon amour

Am ajuns in Zaragoza intregi, mandrii supravietuitori ai traficului din Barcelona si a 300 de kilometri pe autostrada in Catalonia. Autostrada a fost usoara, Barcelona, nu. Pe Antonio de la inchirieri din Barcelona sa-l prinda soacra la amanta, ca m-a aruncat in trafic fara nici o prezentare a masinii, mi-a parcat masina la 2 cm de masina din fatza, a pus-o in neutral cu frana de mana trasa (fiind cu transmisie automata, ma asteptam sa gasesc aceleasi pozitii ale schimbatorului ca in US), m-a pus la volan si a inceput sa zbiere ca sa ma car mai repede, dand cu spatele dintr-un garaj intunecos intr-o stadutza lata exact cat o masina. Si m-am carat, injurand inspaimantator de rau, si m-am aruncat in trafic ca legat la ochi. Stiam doar ca trebuie sa merg spre Vest. Indicatoare mici si ascunse, GPS-ul nu mergea din motive de cladiri inalte si strazi inguste si ca nu-si gasea satelitii, masina, un Citroen C4 plin de electronice de ultima ora, era o taina, noroc ca pedalele erau tot acolo si ca volanul se invartea la fel. Nu spun nimic de schimbator cum ca ar fi fost tot acolo – nu era. Am condus 5 ore si tot nu invatasem masina. Ala Micu, din spate, se murea pe el de ras si imi explica ce fac cele 18 butoane de pe volan si ce imi arata cele 4 ecrane de pe bord. Eu m-am multumit sa gasesc semnalizatorul, radioul, farurile si, din gresala, stergatorul. La un moment dat am gasit si gaura pe unde se baga benzina, dar aici am avut o aventura cu domnul de la gaz care vindea casete porno si nu stia engleza si si-a defectat pompa de Diesel ieftin si am luat Diesel scump, dar a meritat, ce mama dracului, a mers masina ca o bebelusha cu 6 litri jumate la suta de kilometri!

Barcelona Aeroport – El Prat

Nimic de semnalat pe drum in afara faptului ca ni s-a spart sticla de tzuica in bagaje si, bineinteles, a curs. Trasnea in terminal, dar toti erau romani asa ca am dat vina pe vecini. Bunicul a injurat si a incercat sa bea restul. Nu a putut ca ramasese multa si a plecat demn cu sticla in mana spunandu-le alora care te intrebau daca ai ceva de declarat, ca nu are nimic. Aia au intrebat in catalana, Mon Perica a raspuns in romaneste. S-au inteles. Eu cu soferul de taxi nu m-am inteles, ca nu stia nici engleza, nici romaneste. Ghidul meu de conversatie era in spaniola si imputitul ala se dadea ca nu intelege. I-am scris adresa pe o hartie si treizeci de euro mai tarziu ne-a lasat undeva pe langa adresa. Am gasit adresa, am gasit gazdoiul, Bunicul l-a cinstit cu o tzuica, gazdoiul a baut, s-a urcat pe scuteras si s-a carat.

Surpriza din Valiza

Bagajele nu erau facute, dar mancarea se inghesiua vartos intr-o valijoara. Initial am crezut ca se pregatea mancarea pentru a fi pusa in congelator, sa avem la intoarcere, dar cand am vazut ca apar si rosiile, si ardeii si, castraveciorii ba chiar si cele trei caise storcite, pe care le pasam duios de la unul la altul, mi-am dat seama ca e groasa. Oua fierte, conserve de pateu, o sticla de tzuica, salam, branza afumata si neafumata, ce sa mai zicem, am mutat frigiderul. Ala Micu avea lucrurile intr-un rucsacel, eu intr-o gentutza mai mare, Bunicul avea o borsetutza cu doua perechi de ciorapi si un tricou si valiza cu potol, care pana la urma a ajuns in cala de la avion de mare si grea ce era.

Corpus Christi in Toledo

Aici am nimerit din gresala. Ah, si ce gresala!
www.corpuschristitoledo.es

http://www.t-descubre.com/en/eventos/corpus_christi.php

Catedrala Sfinta Eualia, Barcelona

Catedrala este dedicata Sfintei Eualia din Barcelona, o tanara virgina care, conform traditiei catolice, a fost martirizata in timpul Romanilor.

Legenda spune ca a fost expusa goala in piata si o ninsoare miraculoasa, in mijlocul primaverii, i-a acoperit nuditatea. Pentru ca avea 13 ani sunt 13 gaste albe.
......
One story is that she was exposed naked in the public square and a miraculous snowfall in mid-spring covered her nudity. The enraged Romans put her into a barrel with knives stuck into it and rolled it down a street (according to tradition, the one now called 'Baixada de Santa Eulalia'). The body of Saint Eulalia is entombed in the cathedral's crypt.
The cathedral has a secluded Gothic cloister where thirteen white geese are kept, the number explained by the assertion that Eulalia was 13 when she was martyred. The cathedral was built throughout the 14th and 15th centuries.

Soldatul Svejk si Popestii

Asa cum soldatul Svejk isi dadea intalnire in prima zi dupa razboi la 4-5 dupa masa, asa si noi ne-am dat intalnire in prima zi de Madrid la 12-1 tot dupa masa. Unul venit din America, unul din Romania, altul venit din Sevilla. Cel mai tare a fost cel din Sevilla, ca ceilalti erau in vacanta si stateau la 'otel. El, saracul, a condus de la Sevilla la Madrid si inapoi intr-o zi. Dar ne-a placut de ne-am cacat pe noi. E una din amintirile cele mai placute din vacanta! Oh yeah!

Biciclete cu abonament

In America este zipcar, sa imparti masina cu altii pe baza de abonament si taxa anuala. Dar sistemul cu bicicletele este de un milion de ori mai destept si mai sanatos. Nu stiam, auzisem parca ceva in Amsterdam, am ramas masca. Abonament anual sau lunar, o taxa de folosire modica, o retea extinsa, posibilitatea sa vezi disponibilitatea cu ajutorul telefonului mobil, wow, ce vrei mai green decat atata.

Placa Catalunya

Iunie 4, 2009. Calatorului ii sta bine cu drumul si lui Mon Perica cu bastonul. Crunta privire avea. Tocmai il regasisem dupa ce se pierduse. Noo ne-a tzatzait fundul, lui i-a tzatzait fundul, basca il durea si genunchiul. Radiourile aduse tocmai din AZ stateau bine merci in bagaje, mobilele la fel, noi comunicam prin clipiri dese din ochi si injuraturi scurte si indesate.

Pe tata l-a apucat o mareata durere de genunchi drept in Barcelona, durere care pe langa discomfortul fizic, a adus si o ajustare “din mers” a programului, in sensul ca Mon Perica, din cel mai umblacios din familie, a ajuns sa fie mai prudent decat Ala Micu’ si asta spune multe pentru cei care-l cunosc pe Ala Micu'.

Cu ajutorul a multe buline s-a rezolvat cu piciorul (abia in Madrid, insa), dar l-au apucat dintii de la aerul conditionat din masina. Noroc ca mai avea tzuica.

Din ciclul Nea Fane bate Campii – Dunga galbena si rolul ei in societatea moderna

In societatea civilizat-democrat-politieneasca a Statelor Unite la aproape fiecare coada la ghiseu exista o dunga galbena la care trebuie sa se opreasca bizonul solicitant. Ca niste robotei bine programati, toti ne oprim si asteptam plini se rabdare sa fim chemati la ghiseu. O persoana grabita care o ia prin fata sau cate unul care vrea doar sa intrebe ceva provoaca un fior de panica in randul concetatenilor si de asemenea o brusca inchidere a ghiseului si un strigat disperat din partea slujbasului: “cate unul, pe rand”. Ce se intampla cand nu e dunga galbena? Nu stiu, inca n-am vazut sa nu fie. Cred ca daca pe o alee in parc s-ar desena o dunga galbena, lata de 10 cm, s-ar bloca traficul pietonal in ambele sensuri. Ar sta turmele de bizoni fatza in fatza si nu s-ar misca pana cand nu li s-ar da voie. Si daca nu vine nimeni sa dea voie, atunci cu priviri vinovate si cu miscari furise s-ar incalca dunga si s-ar continua plimbarea, dar sentimentul de vina ar fi prezent inca vreo saptamana.Ce poate fi mai tare decat dunga galbena? Dunga galbena cu panglicutze, care transforma o gramada intr-o coada ordonata, gen oi in strunga.

Preliminarii

Doua mii noua … Iunie … ziua a patra … trei generatii de Popesti isi iau inima-n dinti, prazu-n diplomat, bastonu-n rucsacel, banu-n portofel si pornesc spre Barcelona sa vaza si ei despre ce e vorba ca prea o lauda lumea.

Bunicul, saptestrei, zis si Mon Perica, om greu la propriu si la figurat, unu optzecisase si mult peste suta de kile. Toba de cultura, citeste numai carti destepte, uraste calculatoarele si tot ce e tehnologie secol douas’unu. Pentru ca muzica clasica, Johnny Cash si Joe Cocker vin numai pe CD-uri, si-a cumparat un CD player de la care foloseste numai 3 butoane: Power, Play si Eject.

Tzaca, saispe, zis si Ala Micu, o slabatura cu arderi intense, baga in el cat intr-un spital si nu se-ngrasa, crescut si educat in America, poate la orice ora din zi si din noapte sa-ti spuna la ce foloseste fiecare aparat electronic din casa si sa-ti explice cum functioneaza si de ce. Nu stie la ce folosesc cartile si inainte de excursie gasea cu greu Spania pe harta, Barcelona de loc. Pana sa plecam spre aeroport credea ca Spania e in Germania. Eu am emigrat in America pentru ca au scoli mai bune decat in Romania.

Copilashu’, patruscinci, zis si Dad, un umflat simpatic cu arderi incete, numai cand se gandeste la mancare si se ingrasa. Cu fundul, sufletu si mintea in doua luntrii (a se citi tzari) mai stie la ce folosesc cartile si din cand in cand mai citeste cate un cuprins, se descurca decent in tehnologia secol douasunu si stie unde e Barcelona pe harta (doar el a planuit excursia, wtf). Ca sa se dea mare cu cate stie si poate el, o sa-i duca pe Bunicul si pe Ala Micu si la Zaragoza si la Madrid si la Toledo.

Cu ajutorul de nepretuit al lui Internetul, Copilashu’ a pus la punct un itinerar de zile mari, cu avioane, masini, apartamente inchiriate in zone istorice (traiasca homelidays.com si prietenul meu Trepiedul), hoteluri pe malu’ garlii, sa rupa gura si doi dinti partenerilor de drumetie.

Secretul Sepcutzei Negre

Am primit acum 2 ani o sapca neagra, Michael Schumacher Champion 2003, originala de la mama ei. E fala colectiei mele de sepci. Buun. De 2 ani o port la munca cel putin o data pe saptamana si nimeni n-a zis nimic. Pana cand m-am prins ca unu, astia nu stiu cine e Michael Schumacher si doi, e un Schumacher vanzator de masini in Arizona asta unde stau eu si toata lumea credea ca am sapca de la el, data pe gratis la vreun promo. Umilitor. Am trecut peste asta si mi-am ridicat singur moralul purtand sapca in Europa si bucurandu-ma de privirile invidioase ale concetatenilor. Pe urma am stat si m-am uitat cum se uita baetii din Romania la tata care poarta cu multa mandrie un tricou cu Boldin. Cum care Boldin? Defenderul de la Cardinals, echipa oraseneasca de fotbal din Arizona. Aha, deci asa merge. Voi (Europenii) nu stiti nimic de la noi, noi sintem tufa in ce-i la voi. Oricum, daca vedeti pe strada un batranel simpatic si adus de spate purtand un tricou urias rosu cu numarul 81, sa stiti ca-i Tatal meu.

De prin aeroporturi adunate si inapoi la lume date

Pe Heathrow, la controalele de securitate, te cauta aia si-ntre destele de la picioare – sint mult mai severi ca americanii, dar la fel de tampiti.

Poti sa cumperi orice in dolari fara sa schimbi mai intai la Biroul de Schimb. Mai salvezi ceva la cursul de schimb, plus ca nu ramai cu maruntis.

Pe romani ii recunosti usor, sint inconjurati de niste bagaje de mana atat de mari incat orice alt calator cat de cat civilizat s-ar face mic de rusine, dar ei sint suparati ca nu pot lua decat atata si ca de ce aia de la linia aeriana fac gat.

Ma uitam la cei de la British Airways care faceau imbarcarea: aveau un sictir maret cand dadeau drumul celor cu pasapoarte romanesti, cu un “Du-te” bagat in coltul gurii la marea scarba. Ala Micu’ si cu mine, calatorind cu pasapoarte americane, am avut parte de un amabil “Poftiti, va rog” care, cel putin pe mine, m-a facut sa ma simt, daca nu prost, cel putin stanjenit si solidar cu compatriotii mei cei cocosati de bagaje.

• Un conflict de sentimente care m-a accompaniat tot sejurul meu. Pe de o parte romanul din mine care suferea pentru felul in care erau tratati compatriotii si pe de alta parte americanul care privea superior la micile lor probleme si zbateri si se bucura ca este sub protectia Vulturului.
  
  

La Baneasa inghesuiala, cozi uriase la cechin, in forma de gramada. Pe langa cei optzeci la suta care stau in ordine mai sint ceilalti care sint destepti si smecheri si se baga prin fatza. De ce s-or grabi, nu stiu, ca oricum toti ajungem in avion si toti stam si asteptam in aceeasi sala de asteptare neaerisita sa vina sa ne ia autobuzele. Cred ca unii au, asa, o superstitie, ca daca nu o iau cuiva iainte la o coada nu le merge bine in ziua aia. Oricum, mi-a placut Shop-ul din Baneasa, se zugravea, dar era deschis, si daca intrai riscai sa capeti niste stropi de vopsea pe hainele tale cele mai bune. Asta am remarcat imediat, toata lumea foarte bine imbracata, te duci la avion cu cele mai bune straie ale tale, ca sa se vada ca ai.

Dilema lui Nea Fane

Unde sa ne facem vacanta anul asta?

In Romania, asta e clar, sa-l vedem pe Mon Perica, dar cat poti sa stai in Romania? Dupa ce calatoresc zece mii de milisoare pana in Europa, nu e pacat sa stau pironit intr-un singur loc? Ba da, mi-am zis eu si m-am apucat de facut itinerarii prin Europa. Ce-i vine romanului mai la indemana cand zice Europa? Italia, bineinteles, ca toti avem ceva de Badea Cartan in noi.

Dupa ce am facut planuri vreo 3 saptamani, dupa ce aproape am rezervat case, vile, camere prin Golful Napoli si pe una din cele 7 coline, dupa ce am anuntat de planuri pe toti prietenii din US si Romania, am inceput sa primesc raspunsuri si sfaturi. Toate aveau un numitor comun: nu te duce in Italia ca te bat macaronarii! Primul gand a fost sa ignor sfaturile si sa ma duc ca American si sa vorbesc englezeste tot drumul. Idee relative buna, dar ce avea 2 cusururi: 1. nici Americanii nu sint prea iubiti acolo si 2. cand te calca unul pe picior primele cuvinte care-ti ies din gura sint: “casca ochii-n pizda ma-tii de bou chior!”, vorbe dulci ce nu au nimic comun cu engleza si care te dau de gol imdediat.

Si asa am ajuns in Spania, cu Barcelona cap de lista, urmata de Madrid si Sevilla. Detaliile itinerariului mi-au fost lasate discret pe cap, Mon Perica zicand sa hotarasca Ala Micu’ si Ala Micu’ zicand neaos ca-si baga pula-n ea de programare ca l-am confuzat destul cu Italia, apoi Spania, un pic de Germanie si Romania pe deasupra. El vrea la Londra si-n Irlanda, dar daca nu se poate atunci ne face un hatâr si merge cu noi in Spania. De ce nu trebuia sa fac si eu astfel de hatâruri cand aveam 16 ani?!?

Pana la urma am decis: 4 zile Barcelona, 1 zi Zaragoza, 4 zile Madrid. De la Barcelona la Madrid cu masina inchiriata, dormit o noapte in Zaragoza. In Barcelona stat in oras 4 zile, in Madrid mers in fiecare zi in alta parte, Toledo, Segovia, El Escorial. Ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ se va vedea mai jos.

E-mail trimis de mine Simonei T.

Tocmai am citit post-ul cu Vive la Frans al Simonei Tache. Aceeasi senzatie bizara am avut-o si eu in Spania, in excursie, cand toti mergeau absolut regulamentar. In Romania eu nu am condus nici inainte de a pleca (in State) si nici acum - nu am curajul, sint un fletz, recunosc, dar un fletz cu instinct de supravietuire. In Bucuresti conduce tatal meu, care la cei 73 de ani ai lui stie precis ca in Codul rutier sint numai sugestii pentru incepatori. Fiul meu a fost convins ca liniile de tramvai sunt de fapt benzi de circulatie speciale pentru cei grabiti. Nu prea intelegea el de ce tramvaiele incurca autoturismele, dar a pus-o pe seama faptului ca in Europa nu prea au cum sa largeasca strazile si fac si ei ce pot si isi impart calea de rulare si ia uite domnule ce bine se inteleg. N-am vrut sa-i stric inima!
Dar nu de asta iti scriu.
Iti scriu pentru ca am avut niste experiente placute incercand sa rezolv cu niste acte. Toata lumea se intrece sa povesteasca ce groaznic a fost in Bucuresti, ce oameni, ce functionari, vai ce rau e si ce bine e la noi in Emigrania noastra. Am venit si eu cu parerile mele preconcepute, cu capsa pusa gata sa ma cert cu aia de la vama care sigur mi-ar fi cerut spaga, cu discursuri pregatite sa le explic celor de la evidenta populatiei si de la pasapoarte ce bine e Dincolo si ce expeditivi sint ailalti. Si mi s-a luat placerea de a suferi si de ma simti victima si persecutat!
Prin Vama la Otopeni am trecut fara sa ma intrebe nimeni nimic si la Evidenta Populatiei la Sectorul 2 am gasit o sefa care mi-a dat clasa! M-a topit Madam Popescu (asemanarea de nume este pur intamplatoare)! M-a ascultat, m-a descurcat, mi-a explicat ce-mi trebuie si de ce, fara ezitari, profesional si la obiect. Pe urma totul a parut o joaca. In Iorga la fel - un baiat amabil, dragut, CALM (cu tot balamucul de acolo) si care stia ce face. Am rezolvat intr-o saptamana o problema pentru care se asteapta aproape 1 an in Arizona daca o incepi pe filiera cu consulatul si cu actele prin posta.

Acum sa nu crezi ca m-am pravalit in extaz in fata unei Romanii pe care nu am mai vazut-o de multi, tare multi ani. Am fost la carciuma la Riviera (undeva in parcul 23 August) si ne-au furat chelnerii la nota de plata intr-un stil absolut barbar. Au reusit sa-i nauceasca pana si pe prietenii mei care sint oameni trecuti prin multe si cu multa Romanian Experience. Pe urma au facut gasca (chelnerii, nu prietenii) si erau sa ne si bata cum ca de ce ne-am prins. Eram acolo 14 oameni, cu neveste, cu copii, cu catel, cu purcel, facultati si doctorate de se inclina carciuma intr-o parte, unul singur dintre noi avea mai multe zile de vacanta decat aveau aia 3 chelneri de scoala si stateam si ii ascultam pe aia cum ne abuzau verbal si ne faceau de rahat. Bineintels ca responsabilul tocmai era in vacanta, asa ca nu am avut cui ne plange si ne-am retras demni in superioritatea noastra intelectuala.

Dar in general mi-a placut, am mancat rosii cu telemea de oaie pana am pocnit, am gasit fructe cu gust si mezeluri din carne. Am avut satisfactia sa-l vad pe fitzosul ala mic si slabanog al meu (la toti cei 16 ani ai lui) mancand pana obosea dand din falci si pe urma luand-o de la capat.

Scuzati de e-mailul prea lung, pauza s-a terminat, ma duc sa bag capul la fund.
Cu stima,
S. P.