Se apropie Craciunul, primul Craciun fara Mama in ultimii zece ani, si ma napadesc amintirile.
Nu pot sa uit cum, toamna dupa toamna, intra pe usa, obosita, tracasata, amortita de ultimele 12 ore de zbor (am zburat si eu cu acelasi avion, pe acceasi ruta si este cumplit), cu emotiile trecerii prin vama a in jur de 20 litri de bautura si a unui frigider cu papita pentru puii ei (sa se mai intremeze putin, saracii), intra pe usa, deci, se aseza pe “scaunul de Bunica”, zambea cald, toata bunatatea lumii era in zambetul ei, si spunea: “Am ajuns ACASA!”. Si in momentul acela toate durerile, supararile si mizeriile erau uitate.
Si cand se apropia Craciunul, ce mai freamat, ce mai zbucium! Si sosea primul e-mail de la Bunicutza: “Stefane, mama, am nevoie de x felicitari, de 2x timbre, de plicuri, asta e lista! Ce scriem? Cand mergem sa le luam?” Liste cu mancaruri, liste cu cadouri, sopoteli pe la colturi, mirosuri pe are le simti doar data pe an, retete schimbate de pe o coasta pe alta a Americii, de pe un continent pe altul, tu cum faci aia, ce mate pui, de unde iei matze, auzi draga, au matze pe ebay, aia cum, ailalta in ce fel si tot asa ...
Dragilor, anul acesta si in cei ce vor veni, imbratisati-va parintii de sunt langa voi si, cu pietate, sarutati-le mana si urati-le si din tot sufletul La Multi Ani si un Craciun Feircit.
No comments:
Post a Comment