Placa Catalunya

Iunie 4, 2009. Calatorului ii sta bine cu drumul si lui Mon Perica cu bastonul. Crunta privire avea. Tocmai il regasisem dupa ce se pierduse. Noo ne-a tzatzait fundul, lui i-a tzatzait fundul, basca il durea si genunchiul. Radiourile aduse tocmai din AZ stateau bine merci in bagaje, mobilele la fel, noi comunicam prin clipiri dese din ochi si injuraturi scurte si indesate.

Pe tata l-a apucat o mareata durere de genunchi drept in Barcelona, durere care pe langa discomfortul fizic, a adus si o ajustare “din mers” a programului, in sensul ca Mon Perica, din cel mai umblacios din familie, a ajuns sa fie mai prudent decat Ala Micu’ si asta spune multe pentru cei care-l cunosc pe Ala Micu'.

Cu ajutorul a multe buline s-a rezolvat cu piciorul (abia in Madrid, insa), dar l-au apucat dintii de la aerul conditionat din masina. Noroc ca mai avea tzuica.